Timp pentru copilul meu

In urma cu niste ani, am semnat un editorial cu acelasi titlu in revista Lilliput (site-ul revistei este in constructie, deoarece administratorul este proaspata mamica - pupici la mami buclata!)

Povesteam atunci, printre altele, de socul pe care l-am avut cand am vazut afisul care ma invita la prima sedinta cu parintii. Larisa mea avea atunci trei ani si era in anul intai la gradinita... Iar eu am realizat brusc ca, ups, SUNT PARINTE. Pana in momentul acela eram nu neaparat "prietena de joaca", dar ceva in sensul asta. Sau, mai degraba, Larisa era papusa mea de care aveam foarte mare grija sa nu-i lipseasca nimic. I-am povestit despre socul meu directorei de la gradi, care m-a privit ca picata din luna, si mi-a spus sa-mi fac TIMP PENTRU COPILUL meu: "Lasa treburile casei, lasa problemele de serviciu, astea chiar nu conteaza, pt. ca oricum se repeta, dar ceea ce spune si face copilul tau ACUM e unic si nu se va repeta. Stati pur si simplu si bucurati-va impreuna".

Acum, Larisa mea are aproape 11 ani, mai are putin si e mai inalta decat mine (he-he! nici nu e greu sa fie mai inalta decat tine - m-a gratulat matusica ei, Laura, zilele trecute :D), nu mai crede in Mos Craciun, dar ii place sa primeasca daruri ca si cum ar fi de la Mos Craciun, a inceput sa viseze si sa aiba lumea ei, in care eu, Mami, nu am acces. Nu MAI am acces! Isi doreste si acum sa-mi petrec timpul cu ea, dar acum si-a dezvoltat dreptul de a ma "expedia". De fapt, acum EA IMI ACORDA din TIMPUL EI. Iar eu incerc sa fac in asa fel incat "timpul meu" sa coincida cu "timpul ei".

Si am ajuns, de 1 iunie, sa ne imaginam si sa credem, noi, parintii - asa-zisii adulti - ca unul dintre darurile pe care i l-am putea oferi copilului nostru este TIMP. Nu! Acestea este un cadou pe care ar trebui sa ni-l facem noua. Lor ar trebui sa le facem cadoul pe care si-l doresc din tot sufletul, fie ca este o pereche de role, un iPod, un joc pt. calculator, o papusa Witch, un pix de la Disney, sau o simpla (ma rog, tripla) inghetata pe bat, de'aia cu fructe de padure. Dar pentru asta trebuie sa-ti faci tu, parintele, cadou, mereu, niste timp pentru copilul tau ca sa-l cunosti si sa stii ce-si doreste cu adevarat.

Si ca sa inchei apoteotic, nu mai stiu pe unde am citit cea mai mare aberatie: ca, doar de 1 iunie, ne aratam dragostea fata de copii oferindu-le daruri si ca iubirea e un cadou pentru el, copilul. Ha! Asta (iubirea/dragostea) nu-i un cadou. Pentru nimeni, cu atat mai putin pentru copilul tau. Asta e o ratiune de a trai, mai ales cand ai un copil....