Kiss Me'n

Vivent ceux qui m'abandonnent car ils me rendent la liberté
(Traiasca cei care ma parasesc, pentru ca ei imi redau libertatea)

...

Ziarist - o meserie inutila

În cartea de căpătâi a ocupaţiilor din România – Nomenclatorul de Meserii, între două profesii nobile, „zdrobitor şi uleiator textile“ (826115) şi „zidar coşuri fabrică“ (712202), s-a strecurat un job pe care vi-l citesc rar, să nu mă încurc: ziar-ist (245123). Ce e un ziarist? Nu ştiu. (Şi nici nu vreau s-o deranjez pe Mihaela Rădulescu la Monte Carlo).

Scriu textul ăsta pentru toate ţigăncile împuţite şi toţi găozarii care se aruncă în fiecare dimineaţă în apele murdare ale realităţii româneşti, pentru cei care şi-o iau pe cocoaşă la manifestaţiile de stradă, pentru cei care sprijină poarta partidelor până târziu în noapte ca să obţină o declaraţie ineptă de la vreun politician firoscos, pentru cei care, cu un covrig în mână, păzesc cârciumile de lux, aşteptând să iasă câte un Important cu scobitoarea între dinţi să le zică ce şi cum despre lume şi viaţă, scriu pentru cei care se împrumută de la o leafă la leafă.

Ziarist e ăla pe care îl dau jos pompierii din barcă la inundaţii, care bântuie oraşul pe caniculă, care transmite în redacţie cu stresul să prindă prima ediţie şi şefii îi schimbă titlul şi-i ciopârţesc materialul cum cred ei mai bine. Ziarist e ăla căruia, la şedinţa de sumar, eu – de pildă – care le ştiu pe toate, îi dau indicaţii preţioase, îi povestesc cum e afară, deşi n-am mai ieşit din birou de pe vremea când găina năştea pui vii.

Ziarist e ăla care-a prins un subiect, nu ăla care i-l citeşte la televizor între două calupuri de publicitate sau ăla care uită să-l semneze când îi dă drumul pe print. Ziarist e ăla care s-a dus la o şcoală de vară cu lăutari, la o paranghelie politică: „Ce viaţă frumoasă ai!“, i-am zis. „Bagă marfă, 3500 de semne!“. Şi mi-a răspuns: „Până-n doişpe. A murit tata“. Şi l-am iertat pe piţifelnic, deşi corect era „douăsprezece“. Ziarist e ăla care n-a citit despre cele trei idei pure ale raţiunii la Kant (har Domnului că nu s-a spurcat la filozofie, asta l-ar reabilita în ochii preşedintelui). Ziarist e ăla care trece prin viaţa lui ca acceleratul Bucureşti-Ploieşti prin halta Româneşti, fără să oprească. Ziarist e ăla căruia i s-a dus smalţul la cadă şi mâine trebuie să scrie despre noile modele de jacuzzi. Ziarist e idiotul ăla care transmite din tomberonul cu aviare, din râtul porcinei şi tu-l iei la mişto că nu-şi găseşte cuvintele. Ziarist e ăla care te plimbă prin wonderland când copiii lui au muci şi febră. Ziarist e ăla care a visat, ca şi tine, să schimbe lumea şi, noaptea târziu, când ajunge acasă şi bate ca un dement în geamul buticului din colţ să deschidă şi să-i dea o pâine, observă că a mai trecut o zi, aceeaşi mereu, ştergându-şi spaimele pe sufletul lui de rumeguş.

E cinic când îţi bagă reportofonul pe gât şi te-ntreabă ce simţi „în aceste clipe grele“, fiindu-i până şi lui evident că simţi fierul rece al tărgii de pe ambulanţă? Poate că-i cinic. Vă spun însă un secret: de multe ori nu-l interesează ce simte ăla, dar milioane de oameni vor să afle răspunsul. Greşeşte de multe ori, o chiflează; de multe ori striveşte destine cu vârful pixului. Dar puteţi să mă credeţi pe cuvânt: plăteşte pentru greşelile lui mai crunt decât vă închipuiţi.

Ziarist e ăla care-ţi mestecă actualitatea ca să-ţi fie ţie mai uşor s-o înghiţi, care aleargă de chiaun după exclusivităţi, care dezleagă enigmele vieţii tuturor, dar stă prostit, fără să priceapă nimic, în pragul propriei existenţe, aflând despre viaţa lui în cel mai bun caz pe surse.

Cine-i mai ţine minte pe cei doi ziarişti de la Antene, reporteriţa şi cameramanul, care au sărit în aer odată cu subiectul lor? Mai ştiţi că avea fiecare un nume, ca NH4NO3 (azotatul de amoniu) din cisterna care a explodat? Elena Popescu şi Ionuţ Barbu. Dacă-şi alegeau meseria 111014 din Nomenclator, acum erau în viaţă. (În dimineaţa aia care fumega gros, cei din regie au rămas o vreme cu mâinele pe butoanele cu care le ridicaseră calea, ca în fiecare zi.)

Scriu textul ăsta pentru toţi cei pe care-i citesc, şi-i ascult, şi-i văd altfel decât îi citiţi, îi ascultaţi şi-i vedeţi voi, cu care am mâncat pe un colţ de masă, lângă care am trăit mai mult decât lângă familia mea, pentru fraierii care fac o meserie la care toată lumea zice că se pricepe. Scriu pentru smintiţii care sunt obligaţi să privească viaţa cu ochii larg deschişi, atunci când voi închideţi ochii. Scriu pentru toţi cei care simt gustul de cenuşă al deşertăciunii şi ştiu că de meseria asta trebuie să te laşi la timp. Şi, ai dracului derbedei, nu se lasă.

Lelia Munteanu 

Articol aparut in Gandul din 18 iunie 2009, dar care nu mai exista pe serverul de arhiva. 

POLITISTUL, ACCIDENTUL SI MAGARUL INDRAGOSTIT

(ROMANIA MEA, VEZI, DE ASTA TE IUBESC)

Politia romana are de rezolvat dosarul unui accident grav: impactul dintre un Logan cu un.... magar. Cum Loganul era asigurat, casa de asigurari cere explicatii politiei si someaza gasirea vinovatului. In urma cercetarilor, s-a gasit vinovatul - magarul, logic. Dar nu orice fel de magar, ci unul indragostit, iar astia cand sunt indragostiti cam dau bir cu fugitii si nu prea sunt de gasit, mai ales daca le lipseste cipul de inregistrare.

Nu radeti pana nu va convingenti de autenticiteatea spuselor mele privind jpg-ul de mai jos -reprezinta rezultatul unei anchete care dureaza de doi ani de zile, precum si motivul pentru care vinovatul n-a fost gasit, explicatie data de chiar seful de post din satul in care magaraul cu fluturi la stomac si cu capul in nori a busit Loganul.

jpg-ul cu pricina (precum si cateva idei inserate in text) mi-a fost dat de

Laura (prietenii stiu de ce)

Disparuti fara urma

"Exista familii care trec prin drame de neimaginat. Exista copii care pleaca spre scoala si nu se mai intorc acasa. In Romania, in fiecare an, trei mii de copii dispar. Focus este alaturi de parintii care nu mai stiu nimic de copiii lor. Fii si tu alaturi de noi si haideti sa spunem impreuna - Stop Indiferentei - Laura Vasiliu, reporter evenimente speciale si realizatorul campaniei STOP INDIFERENTEI de la Prima TV.

Timp pentru copilul meu

In urma cu niste ani, am semnat un editorial cu acelasi titlu in revista Lilliput (site-ul revistei este in constructie, deoarece administratorul este proaspata mamica - pupici la mami buclata!)

Povesteam atunci, printre altele, de socul pe care l-am avut cand am vazut afisul care ma invita la prima sedinta cu parintii. Larisa mea avea atunci trei ani si era in anul intai la gradinita... Iar eu am realizat brusc ca, ups, SUNT PARINTE. Pana in momentul acela eram nu neaparat "prietena de joaca", dar ceva in sensul asta. Sau, mai degraba, Larisa era papusa mea de care aveam foarte mare grija sa nu-i lipseasca nimic. I-am povestit despre socul meu directorei de la gradi, care m-a privit ca picata din luna, si mi-a spus sa-mi fac TIMP PENTRU COPILUL meu: "Lasa treburile casei, lasa problemele de serviciu, astea chiar nu conteaza, pt. ca oricum se repeta, dar ceea ce spune si face copilul tau ACUM e unic si nu se va repeta. Stati pur si simplu si bucurati-va impreuna".

Acum, Larisa mea are aproape 11 ani, mai are putin si e mai inalta decat mine (he-he! nici nu e greu sa fie mai inalta decat tine - m-a gratulat matusica ei, Laura, zilele trecute :D), nu mai crede in Mos Craciun, dar ii place sa primeasca daruri ca si cum ar fi de la Mos Craciun, a inceput sa viseze si sa aiba lumea ei, in care eu, Mami, nu am acces. Nu MAI am acces! Isi doreste si acum sa-mi petrec timpul cu ea, dar acum si-a dezvoltat dreptul de a ma "expedia". De fapt, acum EA IMI ACORDA din TIMPUL EI. Iar eu incerc sa fac in asa fel incat "timpul meu" sa coincida cu "timpul ei".

Si am ajuns, de 1 iunie, sa ne imaginam si sa credem, noi, parintii - asa-zisii adulti - ca unul dintre darurile pe care i l-am putea oferi copilului nostru este TIMP. Nu! Acestea este un cadou pe care ar trebui sa ni-l facem noua. Lor ar trebui sa le facem cadoul pe care si-l doresc din tot sufletul, fie ca este o pereche de role, un iPod, un joc pt. calculator, o papusa Witch, un pix de la Disney, sau o simpla (ma rog, tripla) inghetata pe bat, de'aia cu fructe de padure. Dar pentru asta trebuie sa-ti faci tu, parintele, cadou, mereu, niste timp pentru copilul tau ca sa-l cunosti si sa stii ce-si doreste cu adevarat.

Si ca sa inchei apoteotic, nu mai stiu pe unde am citit cea mai mare aberatie: ca, doar de 1 iunie, ne aratam dragostea fata de copii oferindu-le daruri si ca iubirea e un cadou pentru el, copilul. Ha! Asta (iubirea/dragostea) nu-i un cadou. Pentru nimeni, cu atat mai putin pentru copilul tau. Asta e o ratiune de a trai, mai ales cand ai un copil....